Nu am mai scris demult, mi-am permis o vara de leneveala linga copiii mei atomici si mi-am odihnit mintea si un pic sufletul.
Am fost la Viena bineinteles cu o parte din echipa Romaniei de Barista, la Campionatul Mondial de Barista, in iunie.
De la ultima postare s-au intimplat multe lucruri, bineinteles unele bune si altele rele sau mai bine zis neintelese de mine.
Cea mai trista experienta din acest an, de pina acum, a fost ca mi-am pierdut mentorul, undeva pe drumul dintre pasiunea pentru cafea, dragostea pentru Romania si lucrurile pe care le-am facut bune sau rele.
Am aflat cu tristete intr-o zi ca nu era semizeu, ci doar un om cu bune si cu rele, cu orgoliu transformat in rautate si am suferit.
Mi-a trecut greu, intre mii de cesti de cafea si nopti nedormite am incercat sa inteleg unde am gresit, pentru ca experienta a fost dureroasa si trista pentru mine.
Am renuntat sa inteleg de ce un om pe care-l apreciezi pina la Dumnezeu si o palma mai sus, se comporta ca un copil caruia i-ai furat jucariile.
Probabil ca in toata experienta asta, Dumnezeu ma invata sa nu mai urc oamenii pe piedestaluri de marmura, fiindca sint oameni si gresesc.
Tot de la ultima postare am organizat si al treilea Campionat National de Barista, care pentru mine personal a fost OK.
Nu am fost multumita bineinteles, ma raportez mereu la ce am vazut pe unde am calatorit si uneori ma apuca disperarea la propriu, ca noi ca natie desi sintem extraordinari, destepti, geniali...etc, avem metehnele noastre care nu ne ajuta sa evoluam, atit de repede pe cit am putea, dar ...
E foarte greu sa faci ceva in Romania, ca afara...citeam un banc intr-o zi cum au ajuns doua mere sa coste cit o caruta, din cauza sirului de oameni care se interfereaza in diverse chestii.
Cind am pornit sa construiesc a nu stiu cita oara ceva in Romania, am zis ca de data asta va fi altfel, dar din pacate, ma aflu intr-un moment, cind istoria se repeta si nu stiu, daca se va schimba ceva.
Ma aflu la rascrucea dintre a pleca din tara si a ramine, cu speranta ca se va schimba ceva, e ciudat ce scriu acum, dar ma simt secatuita de energie.
Nici nu stiu daca e un soi de disperare sau doar lehamite.
De la ultima postare am intilnit oameni care cred ca li se cuvine mai mult decit au, desi daca ii scotocesti sint goi, seci si tristi intr-un fel, nemultumiti, frustrati, disperati, care mi-au omorit entuziasmul.
E trist sa vad oameni tineri, parveniti si oportunisti, din ce in ce mai multi, care cred ca daca eu am ajuns undeva, ei pot sa sara vreo 15 ani sa ajunga mai repede, doar pentru ca nu am bun simt sau simtul ridicolului.
Si stau strimb si judec drept, de ce sint aici inca si iarasi.
Pasiunea pentru cafea mi-a dat o directie, unde as putea sa schimb ceva.
Lumea se schimba cum vrea ea, eu imi doresc sa fac ceva esential, care probabil imi gidila orgoliul, dar nu schimba nimic.
Vara asta am avut mult de reflectat, la faptul ca uneori ma pun singura in situatii, care imi creeaza disconfort sufletesc, doar pentru ca mi se pare ca as putea sa ajuta cumva.
Poate toamna va domoli totul si lucrurile se vor aseza si iarasi ma trezesc ca incep alta calatorie, cu sperante, si imi doresc ca la anul, sperantele astea, sa nu ma aduca in acelasi loc.
Despre Viena v-am mai povestit, e aceeasi...impactul de data asta nu a mai fost atit de puternic, ca prima data, asa ni se intimpla tuturor.
Nu am avut prea mult timp de vizitat, fiindca am avut multe de vazut la WORLD OF COFFEE.
Anul acesta cel mai bun barista din lume este Raul Rodas, este baristul meu favorit si omul care m-a facut sa schimb pasiunea mea pentru cafeaua din India pentru cafeaua din Guatemala, acum doi ani, cind l-am vazut prima data.
Evenimentul a fost grandios si mi-a placut ca am reusit sa conving citiva oameni sa fie voluntari, care au avut parte de experienta vietii lor.
Este al 6 lea campionat mondial pe care-l vad si de-abia astept Korea, in iarna asta.
Gindul ca dorinta mea de a calatori cu pasiunea pentru cafea se impletesc, imi umple sufletul de bucurie si ma face sa astept plina de emotie urmatoarea calatorie.
Pina atunci, ultima chestie prin care trec este candidatura mea pentru a fi coordonator national, e o poveste care-mi da o stare de scirba, din pacate si as vrea sa trec repede peste ea.
Probabil ca voi cistiga, probabil ca nu, a fost in schimb o experienta revelatoare in privinta faptului ca oamenii au orgolii si inca ce mari, chiar daca in spatele orgoliului nu e nimic profund.
Dincolo de toate prostiile astea, romanesti, astept cu nerabdare sa incep evenimentele, sa incep sa calatoresc, sa intilnesc oameni interesanti si bineinteles sa beau cafea....buna sau rea, e o experienta.
Cafeaua pentru mine e o experienta metafizica, stiu spun lucruri mari, dar e ceva periculos de senzual si diferit de fiecare data, intre viciu si sanatate, intre dependenta si pasiune, intre toate senzatiile pe care le poate transmite si toate tratatele despre ce e bun si rau in ea si ce e esential pentru mine, nu ma plictisesc niciodata sa o descopar.
Cunoscatorii stiu!
A fost un text ambilicat ca o salata de greceasca, cu chestii amestecate, pe care fiecare le ia cum vrea si merge mai departe.
Revin cu un text romantic despre alta calatorie, cit de curind!
Am fost la Viena bineinteles cu o parte din echipa Romaniei de Barista, la Campionatul Mondial de Barista, in iunie.
De la ultima postare s-au intimplat multe lucruri, bineinteles unele bune si altele rele sau mai bine zis neintelese de mine.
Cea mai trista experienta din acest an, de pina acum, a fost ca mi-am pierdut mentorul, undeva pe drumul dintre pasiunea pentru cafea, dragostea pentru Romania si lucrurile pe care le-am facut bune sau rele.
Am aflat cu tristete intr-o zi ca nu era semizeu, ci doar un om cu bune si cu rele, cu orgoliu transformat in rautate si am suferit.
Mi-a trecut greu, intre mii de cesti de cafea si nopti nedormite am incercat sa inteleg unde am gresit, pentru ca experienta a fost dureroasa si trista pentru mine.
Am renuntat sa inteleg de ce un om pe care-l apreciezi pina la Dumnezeu si o palma mai sus, se comporta ca un copil caruia i-ai furat jucariile.
Probabil ca in toata experienta asta, Dumnezeu ma invata sa nu mai urc oamenii pe piedestaluri de marmura, fiindca sint oameni si gresesc.
Tot de la ultima postare am organizat si al treilea Campionat National de Barista, care pentru mine personal a fost OK.
Nu am fost multumita bineinteles, ma raportez mereu la ce am vazut pe unde am calatorit si uneori ma apuca disperarea la propriu, ca noi ca natie desi sintem extraordinari, destepti, geniali...etc, avem metehnele noastre care nu ne ajuta sa evoluam, atit de repede pe cit am putea, dar ...
E foarte greu sa faci ceva in Romania, ca afara...citeam un banc intr-o zi cum au ajuns doua mere sa coste cit o caruta, din cauza sirului de oameni care se interfereaza in diverse chestii.
Cind am pornit sa construiesc a nu stiu cita oara ceva in Romania, am zis ca de data asta va fi altfel, dar din pacate, ma aflu intr-un moment, cind istoria se repeta si nu stiu, daca se va schimba ceva.
Ma aflu la rascrucea dintre a pleca din tara si a ramine, cu speranta ca se va schimba ceva, e ciudat ce scriu acum, dar ma simt secatuita de energie.
Nici nu stiu daca e un soi de disperare sau doar lehamite.
De la ultima postare am intilnit oameni care cred ca li se cuvine mai mult decit au, desi daca ii scotocesti sint goi, seci si tristi intr-un fel, nemultumiti, frustrati, disperati, care mi-au omorit entuziasmul.
E trist sa vad oameni tineri, parveniti si oportunisti, din ce in ce mai multi, care cred ca daca eu am ajuns undeva, ei pot sa sara vreo 15 ani sa ajunga mai repede, doar pentru ca nu am bun simt sau simtul ridicolului.
Si stau strimb si judec drept, de ce sint aici inca si iarasi.
Pasiunea pentru cafea mi-a dat o directie, unde as putea sa schimb ceva.
Lumea se schimba cum vrea ea, eu imi doresc sa fac ceva esential, care probabil imi gidila orgoliul, dar nu schimba nimic.
Vara asta am avut mult de reflectat, la faptul ca uneori ma pun singura in situatii, care imi creeaza disconfort sufletesc, doar pentru ca mi se pare ca as putea sa ajuta cumva.
Poate toamna va domoli totul si lucrurile se vor aseza si iarasi ma trezesc ca incep alta calatorie, cu sperante, si imi doresc ca la anul, sperantele astea, sa nu ma aduca in acelasi loc.
Despre Viena v-am mai povestit, e aceeasi...impactul de data asta nu a mai fost atit de puternic, ca prima data, asa ni se intimpla tuturor.
Nu am avut prea mult timp de vizitat, fiindca am avut multe de vazut la WORLD OF COFFEE.
Anul acesta cel mai bun barista din lume este Raul Rodas, este baristul meu favorit si omul care m-a facut sa schimb pasiunea mea pentru cafeaua din India pentru cafeaua din Guatemala, acum doi ani, cind l-am vazut prima data.
Evenimentul a fost grandios si mi-a placut ca am reusit sa conving citiva oameni sa fie voluntari, care au avut parte de experienta vietii lor.
Este al 6 lea campionat mondial pe care-l vad si de-abia astept Korea, in iarna asta.
Gindul ca dorinta mea de a calatori cu pasiunea pentru cafea se impletesc, imi umple sufletul de bucurie si ma face sa astept plina de emotie urmatoarea calatorie.
Pina atunci, ultima chestie prin care trec este candidatura mea pentru a fi coordonator national, e o poveste care-mi da o stare de scirba, din pacate si as vrea sa trec repede peste ea.
Probabil ca voi cistiga, probabil ca nu, a fost in schimb o experienta revelatoare in privinta faptului ca oamenii au orgolii si inca ce mari, chiar daca in spatele orgoliului nu e nimic profund.
Dincolo de toate prostiile astea, romanesti, astept cu nerabdare sa incep evenimentele, sa incep sa calatoresc, sa intilnesc oameni interesanti si bineinteles sa beau cafea....buna sau rea, e o experienta.
Cafeaua pentru mine e o experienta metafizica, stiu spun lucruri mari, dar e ceva periculos de senzual si diferit de fiecare data, intre viciu si sanatate, intre dependenta si pasiune, intre toate senzatiile pe care le poate transmite si toate tratatele despre ce e bun si rau in ea si ce e esential pentru mine, nu ma plictisesc niciodata sa o descopar.
Cunoscatorii stiu!
A fost un text ambilicat ca o salata de greceasca, cu chestii amestecate, pe care fiecare le ia cum vrea si merge mai departe.
